Scurtă recapitulare din finalul sezonului 2 al serialului turcesc “Mă numesc Zuleyha”
Pedeapsa lui Demir: „Züleyha să rămână acasă ca slujitoare”!
Mă numesc Zuleyha Sezonul 3 ep 1 [64]: Züleyha a continuat să execute pedeapsa lui Demir, chiar dacă a fost eliberată din închisoare și încă tânjește după copiii ei. Demir a continuat să-și ascundă copiii, doar să o pedepsească pe Züleyha. Până și Hünkar nu a rezistat să vadă cum fiul ei își torturează soția, în mod deliberat, mai ales după afirmația lui Demir.
Seara la conac, Züleyha s-a dus să scoată gunoiul afară, apoi a mers la întâlnirea din pădure, așa cum a fost anunțată, crezând că a chemat-o Yilmaz și ajunge față în față cu Müjgan și spânzurătoarea pe care doctorița a pus-o la cale…
Müjgan, care a citit acea scrisoarea falsă pe care mătușa ei i-a dat-o, ca să creadă că Zuleyha i-a scris-o lui Yilmaz, este hotărâtă mai mult ca oricând să înlăture cel mai mare obstacol dintre ea și soțul ei, Yılmaz, adică pe Zuleyha.
Pe Yilmaz îl aștepți: Episodul 64 din sezonul 3 al serialului Mă numesc Zuleyha, începe cu confruntarea dintre Müjgan și Zuleyha, care nu înțelege ce vrea de fapt doctorița să facă și oricât încearcă să o convingă să înceteze cu acuzațiile, totul este în zadar.
Tu nu vei renunța la Yilmaz: Müjgan îi spune Zuleyhei că în acea seară va pune capăt acestui calvar, odată pentru totdeauna. Zuleyha o imploră să înceteze cu amenințările, că doar nu are de gând să o omoare.
Ehhh Nahhh… Ce naiba? Ce înseamnă asta? Zuleyha, chiar încearcă să fie calmă în astfel de momente, în care viața ei atârnă de un fir de ață și când o întreabă frumos pe doctoriță, ce are de gând să facă până la urmă, Mujgan îi spune cu nonșalantă, că ea nu va face nimic, din contră ea singură se va spânzura de bunăvoie…
Eu nu mai am puterea să mai suport: Zuleyha o întreabă de ce face asta, doar i-a spus că între ea și Yilmaz nu este nimic, însă doctorița o acuză că minte, deoarece ea nu va renunța niciodată la Yilmaz și din cauza ei va ajunge la închisoare.
Eu știu că Adnan este fiul lui Yilmaz: Mujgan o șochează pe Zuleyha, atunci când îi spune că ea a citit scrisoarea adresată soțului ei și știe, că Adnan este fiul lui Yilmaz. După care trage două focuri de armă în aer, obligând-o pe Zuleyha să-și pună funia la gât.
Nu voi spune, nimănui nimic, nu-ți face griji: Züleyha, reușește să-și păstreze calmul foarte bine, ea nu se supune ordinelor lui Müjgan, își ia funia de la gât și când merge în fața doctoriței, îi promite că nu va spune nimic nimănui, doar să-i dea pistolul.
Behice, care le privește din spatele unui copac, începe să devină neliniștită, crezând că Mujgan, nu va fi capabilă să ducă la capăt planul ei diabolic. Dar în timp ce Zuleyha încearcă să-i ia arma doctoriței, pistolul se declanșează și Zuleyha este împuscată…
Mujgan este în stare de șoc și regretă că a împuscat-o pe Zuleyha, însă mătușa ei o forțează să se întoarcă la conac și să nu spună nimănui nimic, ba chiar o și pălmuiește, apoi îl face un duș cu apă rece pentru a o face să-și revină în simțuri.
Intre timp, Fekeli ajunge la conac și Behice îi duce nepoțelul și se comportă impecabil, de parcă nimic nu s-a întâmplat…
ASTA NU NE PLACE ! O femeie geloasă este de înțeles doar într-o oarecare măsură, dar o femeie obsedată și psihopată, care a devenit doctoriță și a depus un jurământ în fața lui Dumnezeu, că va face tot ce îi stă în putință să salveze viețile oamenilor, poate merge așa departe, încât să lase copiii Zuleyhei fără mamă… GRRR
Pe de altă parte, în timp ce Hunkar este cu Üzüm și află de la fetiță marele secret a lui Demir, Saniye este îngrijorată că nu-și găsește fiica și dă vina pe Gafuur. În timp ce, Gülten, Fadik și Rashit încep să caute fetița, o găsesc pe Zuleyha, care este plină de sânge și agonizează în pădure.
Mă numesc Zuleyha Sezonul 3 ep 1: Züleyha, care a fost rănită de glonțul armei din mâna lui Müjgan, a supraviețuit și a trecut din nou de granița dintre moarte și viață. Când slujitorul lui Hatip, Rașit, a găsit-o pe Züleyha în pădure, l-a anunțat imediat pe Gaffur și femeia a fost dusă rapid la spital.
Hünkar a plecat spre Mersin, cu indiciul pe care l-a aflat din ceea ce i-a povestit Üzüm Kız!
Hünkar ajunge cu fetița și șoferul la conacul Sevdey Çağlayan, unde vede și mașina lui Demir, dar ea nu știe că odată ce va călca pragul acelei case, se va întâlni cu amanta soțului ei decedat. Sultana a intrat în casă cu suspiciunea că nora sa a fost înșelată. Dar când l-a văzut pe Demir în acea casă, a experimentat unul dintre cele mai mari șocuri din viața ei.
Sevda Çağlayan, iubita soțului lui Hünkar, stă în fața Sultanei!
Să vezi și să nu crezi ! Nu mă vei mai întâlni vreodată: Faptul că Demir, i-a dus nepoții în casa acelei femeie, au transformat-o pe Hünkar într-un vulcan în flăcări. Chiar și Demir nu poate să spună niciun cuvânt în fața ei, de cum să-i mai explice de ce a făcut așa ceva.
După luni de zile, Adnan și Leyla, care s-au întors la casa lor, nu și-au mai putut întâlni mama. Să o anunțați pe Zuleyha, că i-au venit copiii: Hünkar este foarte mulțumită și bucuroasă că a reușit să-i aducă Zuleyhei copiii. Dar fericirea ei nu ține prea mult, deoarece Gluten este nevoită să-i spună că nora ei a fost împuscată în inimă.
Hunkar înmărmurește, atunci când Gluten îi spune că Zuleyha s-a împușcat în inimă !
La spital, toți sunt îngrijorați și pe Saniye o apucă disperarea, crezând că Zuleyha va muri și copiii ei nu vor mai avea mamă. Hünkar ajunge acolo și când întreabă dacă nora ei va trăi. Doctorul, care este rezervat în șansele de supraviețuire ale pacientei sale, îi promite că vor face tot posibilul să o țină în viață. Dar din păcate șansele sunt minime, pentru că nu știu dacă va face față operației, care va dura în jur de 13 ore…
În timp ce, Demir și Sevda deapănă amintiri despre tatăl său Adnan și timpul petrecut în trei, Zuleyha se zbate între viață și moarte. Se pare că Sevda era o cântăreață celebră în cazinoul din Istanbul.
AHHH Zuleyha! Demir, care a fost anunțat prin telefon, merge la spital într-un suflet. În minutele în care Züleyha a încercat să lupte pentru viața ei, Demir și-a arătat regretul și își veghează soția non-stop și plânge la căpătâiul ei. Când toată lumea a aflat despre incidentul petrecut în pădure, au luat totul ca fiind o încercare de sinucidere. Yılmaz a fugit imediat la spital, atunci când Çetin l-a anunțat ce s-a întâmplat cu Zuleyha.
Müjgan, care se crede ucigașa Züleyhei, face o criză de nervi și se teme că Yılmaz va afla ce s-a întâmplat în pădure. Deși Behice îi spune că ea a preluat controlul atât asupra lor, cât și a ceea ce se întâmpla. Müjgan ajunge la spital și se comportă ca și cum nu știe ce s-a întâmplat, dar eșecul ei o macină, mai ales că îl vede pe soțul ei alături de ea și Yılmaz nu are nici o intenție de a părăsi spitalul. Dar Müjgan îl supraveghează în permanență.
Marele regret al lui Yilmaz în Mă numesc Zuleyha Sezonul 3 ep 1 [64]!
Nu te-am putea proteja, Züleyha: Yılmaz se învinovățește în sinea lui, că nu a putut să o protejeze pe femeia inimii sale și nu poate pleca de lângă Zuleyha. Zuleyha iubirea mea, eu nu te-am putut proteja, iartă-mă te rog. Müjgan se simte la capătul puterilor și în orice moment se poate da de gol. Demir se enervează când îl vede pe Yilmaz și îi spune să plece naibii de acolo. Dar Yilmaz nici măcar nu are de gând să renunțe la Zuleyha și între cei doi rivali se iscă o ceartă. Personalul medical intervine și îi desparte.
În timp ce, Fekeli cu Behice savurau un ceai turcesc, Nazire îl anunță pe boier că Zuleyha este în stare gravă la spital și el se duce imediat acolo. Boierul se întristează când o vede inconștientă și se roagă la Allah să-și revină pentru a se reîntâlni cu copiii ei. Fekeli îl compătimește și pe Demir și ar vrea să-l sprijine, dar consideră că e mai bine să-i vorbească prin proverbe să-l facă să se îndrepte.[su_pullquote align=”right”]“Indiferent ce ești. Mai întâi fii un profesor pentru sufletul tău și un student al conștiinței tale!” – Platon[/su_pullquote]
Pe măsură ce Fekeli încearcă să-i fie alături lui Yılmaz, să-l convingă cumva să-și accepte soarta, de dragul fiului său și să nu renunțe la mariajul cu doctorița, devine, de asemenea, o atracție pentru așa-numita prietenie afișată de Behice. El o vizitează și pe Sultana inimii sale și încearcă să o consoleze, cei doi vorbesc atât despre cele întâmplate, cât și cu privire la Demir, despre care Fekeli îi spune că l-a întâlnit în spital și pare că regretă mult ceea ce i-a făcut Zulehei.
Confruntarea dintre Hunkar și Sevda, vă începe bătălia pe care cele două femei nu au avut-o în trecut!
Hünkar Yaman a ajuns față în față cu Sevda Çağlayan într-un moment pe care nu l-a așteptat niciodată și se reîntoarce la casa, unde și-a găsit fiul și nepoțîi. Hünkar, cea mai puternică și mai importantă femeie din Çukurova, este acum față în față cu cea mai mare și mai puternică cântăreață din Istanbul.
Sevda îi spune marei sale rivale: Am trăit dragostea adevărată…
[su_heading size=”20″]Sevda îi spune marei sale rivale: Am trăit dragostea adevărată…[/su_heading]
Hünkar îl dă replica: Mi-am protejat casa!
Eu sunt mama de care are nevoie Demir: Hunkar este profund afectată să afle că propriul ei fiu a petrecut momente ca într-o familie adevărată, alături de soțul ei și amanta acestuia. Ea se întoarce la conac devastată de durere și Saniye face tot ce poate pentru a face viața lui Hünkar mai ușoară și mai confortabilă.
De îndată ce Züleyha și-a revenit, i-a spus lui Müjgan că își amintește totul !
Züleyha își revine și îi spune lui Müjgan că își amintește totul și cum doctorița nu dă semne că o mustră conștiința, se prezice un mare războiul între cele două femei… Demir de bucurie că soția lui și-a revenit, îi cere iertare și apoi îi promite că nu o va mai despărții niciodată de copiii lor. Doctorul sună la conac și anunță familia Yaman că Zuleyha și-a revenit. Toți se bucură și Hunkar însoțită de Saniye, duce pe Adnan și Leyla la mama lor, care nu mai poate de fericire să-și reîntâlnească copiii. Yilmaz când află că femeia inimii sale și-a revenit, îl anunță imediat pe Fekeli și amândoi se bucură.
La grajduri, Gaffur scrie o scrisoare și continuă, că de obicei, cu planurile lui de viață, fără să conștientizeze ce se întâmplă în jurul său. Cu tot ce se întâmplă în familia Yaman, Gülten și Çetin nu pot găși un moment pentru a se așeza la casa lor și a-și planifica nunta și merg la spital în vizită la Zuleyha. Çetin îi spune lui Demir că a fost găsit criminalul lui Cengaver și este Hatip. Gulten se duce într-un suflet la Yilmaz și îi spune că Zuleyha vrea să vorbească de urgență cu el.
Întrucât Hatip trăiește cu frică din cauza scrisorii de amenințare pe care a primit-o, când află că Gaffur l-a șantajat, vrea să-l împuște. Gaffur încearcă să-i ia pistolul, care se descarcă și Hatip este împușcât și din cauza șocului, aruncă arma în apa și fuge la conac. În tot acest timp Șermin, care era pe urmele lui Hatip, vede tot ce s-a întâmplat și fuge din pădure foarte speriată.
Nu am vrut să fac asta, dar tu ai căutat-o: Naciye primește un plic în care este procesul de divorț intentat de Hatip și de supărare se duce la procuror să-l reclame. Procurorul emite imediat un mandat de arestare pe numele lui Hatip, care este acuzat de uciderea lui Cengaver.
După întrebările lui Behice, cu privire la proprietatea boierului, Fekeli a început să ia în considerare adoptarea legală a lui Yılmaz. Pentru că vrea să-i lase totul lui Yılmaz și nepotului Kerem Ali. Cu toate acestea, Fekeli nici nu bănuiește că, Behice, care i-a menționat asta, încearcă de fapt să-și garanteze propriul viitor prin Müjgan…
În timp ce, Fekeli încerca să-l convingă pe Yılmaz, un alt Fekeli, a început să întrebe locuitori din Adana, unde îl găsește pe boier.. Nimeni nu știe că tânărul acela carismatic, care atrage atenția cu ultimul său model de mașină și hainele sale de firmă, este de fapt un al doilea Fekeli.
Züleyha îi spune adevărul lui Yılmaz!
La finalul episodului uluitor, Züleyha i-a spus adevărul lui Yılmaz! După toate umilințele și suferințele la care a fost supusă în conacul familie Yaman, fiind amenințată cu copiii ei de multe ori și revenind chiar și de la moarte, Züleyha a riscat totul și i-a spus lui Yılmaz că el este tatăl lui Adnan!
[su_heading size=”15″]Informatii legale: Acest website și conținutul său sunt protejate de drepturi de autor, apartinand «La Seriale Turcesti» – © 2021.[/su_heading]
Sursa info: https://www.atv.com.tr | https://youtube.com